Cel de-al 7-lea Soare Central al celei de-a 7-a galaxii se întoarce

De atât de mult timp omenirea a stat în fața unor uși și porți cosmice închise…Porți și uși care s-au închis din cauza faptelor sale – în mare parte, din cauza neascultării Legii lui Unul, separându-se de Marea Lege Cosmică și de Întreg.

Timp de milioane de ani, această planetă a fost pusă sub o lege a carantinei, instaurată astfel încât războiul pământesc, fiind atât de constant la acea vreme, să nu ajungă și în restul sistemului solar și să nu îl arunce de pe orbită, așa cum s-a întâmplat când planeta dintre Marte și Jupiter a explodat în urmă cu milarde de ani în urmă.

Toți cei care se încarnează pe această planetă au semnat la un moment dat un contract cu Federația Galactică, dându-și acordul de a lua parte la un experiment – în esență, un experiment despre cum alte forme de viață se vor adapta aici. Într-adevăr, inițial această planetă a fost creată drept o substație sau sau o stație-satelit pentru flota Intergalactică, iar mai întâi de toate a fost creat pământul interior, cunoscut și sub numele de Agartha – abia mai târziu au fost create straturile exterioare și firmamentele Pământului, devenind astfel o planetă.

Nu este necesar acum să trecem în revistă întreaga istorie timpurie a Pământului, întrucât am înregistrat-o în detaliu în altă parte– este suficient să spunem că atunci când omenirea a căzut din dimensiunea a 7-a, mai întâi în dimensiunea a 5-a (Atlantida), și apoi și mai jos, în grosiera dimensiune a 3-a, omenirea s-a pierdut la propriu în Vremurile Negre. Domnia infernului lui Hades a continuat încă de la căderea Atlantidei, și a fost luminată treptat, pe măsură ce Lucrători de lumină s-au oferit să asiste planeta în întoarcerea ei în dimensiunea a 5-a.

Nu s-ar putea altfel, din cauza a ceea ce are loc la nivel cosmic.
La început, Pământul nu a fost parte a acestui sistem solar. De fapt, Mama Pământ aparținea celei de-a 7-a galaxii a celui de-al 7-lea Soare Central, și se rotea în jurul acestuia. Însă, la vremea potrivită, Calea Lactee și-a schimbat forma, și în urma unei catastrofe cosmice, care a marcat începutul Războiului Cerurilor, unele planete atașate Soarelui Central au fost aruncate de pe orbită, intrând în coliziune cu un alt sistem solar atașat Căii Lactee. Acest fapt a catapultat trei planete în sistemul Căii Lactee, pe orbita din jurul actualului Soare planetar, cu care suntem familiari.

Acesta a fost momentul în care s-a format pământul interior, ca un tip de satelit, precum și momentul în care primele stații spațiale au fost ridicate în pământul interior. Atunci când prima civilizație a luat naștere din prima așezare de voluntari, existau DOI sori de la care Pământul își lua energie– cel de-al 7-lea Soare, și Soarele nou (cu care suntem familiari).

Însă, planeta însăși a fost creată ca să orbiteze în jurul celui de-al 7-lea Soare, fiind programată întocmai. În această fază de tranziție, oamenii de știință au încercat să stabilizeze planetele Pământ, Venus și Mercur, și să le facă să orbiteze din nou în jurul celui de-al 7-lea Soare Central, însă acest lucru s-a dovedit a fi imposibil, întrucât Calea Lactee încorporase acest sistem solar, celelalte planete fiind și ele acum atrase pe această orbită. Astfel că a luat naștere un nou sistem solar, atașat Căii Lactee.

Însă, cei din vechime și cei care au venit după ei au cunoscut întotdeauna al 7-lea Soare drept creator și dătător de viață. Acest lucru e adevărat, întrucât viața pe această planetă există doar datorită a ceea ce a fost creat din Soarele Central. Mă străduiesc să găsesc cuvinte potrivite pentru ceea ce mi se arată–este ca un foc imens, o flacără cosmică, care apoi devine ca o masă în flăcări, și din aceasta s-a format pământul interior, și mai târziu, cu ajutorul oamenilor de știință din Flota Intergalatică, și crusta exterioară. Însă pământul interior a fost și este în continuare foarte atașat de cel de-al 7-lea Soare Central.

Cei din vechime au adorat întotdeauna cel de-al 7-lea Soare Central drept forță dătătoare de viață, și astfel știau că la un moment dat în evoluția cosmică, Pământul va fi atras înapoi pe orbita din jurul celui de-al 7-lea Soare Central, întorcându-se astfel în Unime cu întregul cosmic, așa cum era la început.
Un fapt interesant este că poveștile legate de crucificare, cele despre moarte și înviere, își au originea în această sursă, fiind întipărite adânc în banca memoriei subconștiente a omenirii–sub o formă diferită.

Unele dintre sufletele cele mai evoluate și-au ales să treacă prin acest ritual al crucificării și al învierii, pentru a putea asista planeta în acest proces transformator. Ele știu cine sunt – și au fost mereu conștiente de lucrul acesta, încă de la început. Este un tip de misiune foarte specială, și de aceea, cel mai probabil, este supervizată de Ierarhia Cosmică Superioară.

Ceea ce se întâmplă acum la nivel cosmic este de proporții imense și lipsit de precedent. Calea Lactee se rearanjează, avansând către galaxia Andromeda, galaxie care a fost mereu parte din Ierarhia celui de-al 7-lea Soare Central – deci, și cel de-al 7-lea Soare Central se mută odată cu cea de-a 7-a galaxie. Așadar, Pământul se mută înapoi pe orbita celui de-al 7-lea Soare Central, în cea de-a 7-a galaxie!

Asta înseamnă că în următorii ani, Pământul va avea doi sori, pe măsură ce suntem aruncați de pe orbita acestui sistem solar, într-un nou sistem solar care ia naștere, care în final va orbita din nou în jurul celui de-al 7-lea Soare central! Astfel că ne întoarcem la Sursă, la orginea noastră de copii ai celui de-al 7-lea Soare Central! Era Noului Soare!
Cel de-al 7-lea Soare Central este conținătorul super-conștiinței tuturor tărâmurilor cosmice. Este un imens câmp energetic care conține conștiință pură. Aceasta este însăși conștiința Creatorului. Adică este sistemul de comunicare a Divinului. Acest Soare Central este o manifestare fizică a a câmpului energetic a însăși Sursei Divine.

Este mintea superioară, super-inteligentă a Divinului. Este iubirea superioară, înalt-creativă – Inima Divinului. Prin urmare, este centrul întregii vieți atașate la cel de-al 7-lea Soare Central, deci la întreaga Creație!
Unele grupuri de suflete își au originea direct în Soarele Central, adică sunt Copii ai Soarelui – fiii și fiicele acestui Soare Central. Unii dintre aceștia sunt cei Iluminați. Ei sunt razele cosmice Iluminatoare – în orice formă ar alege să se încarneze. Unii dintre ei nu iau niciodată formă fizică, existând doar ca raze pure de energie. Unii au existențe multi-dimensionale, existând în forme multiple.

Atunci când mari schimbări cosmice sunt pe cale să se petreacă, și este necesar ajutor în plus, acest grup de suflete este cel care trebuie să mențină stabile Razele Cosmice, și să ilumineze calea pentru ceilalți. Ei își iau rolul de deschizători de drumuri, de aducători ai schimbării, ai cunoașterii, a tehnologiei și a înțelegerii legilor cosmice către aceste planete, sisteme stelare sau chiar galaxii. Sunt cunoscuți drept Învățători sau Înțelepți ai Vremurilor, căci în ei este programată toată cunoașterea de pe toate nivelurile existenței din câmpurile energetice ale super-conștiinței ale celui de-al 7-lea Soare Central.

Simbolul lor este Soarele, iluminarea întregii Creații.
Atunci când cel de-al 7-lea Soare Central va deveni Soarele nostru Central, puterea lui va fi amplificată enorm față de cea a Soarelui nostru actual care este pe moarte. Puterea sa imensă de iluminare a planetei Pământ va aduce cu sine întoarcerea stării penta și septa dimensionale a Celor Aurii – când toate sufletele care au fost parte din prima civilizație de pe Pământ se vor fi întors, civilizație pe care ne-o amintim ca prima Grădină a Raiului. Ei sunt o rasă ascensionată, o nouă rasă de oameni.

Ne îndreptăm către imense schimbări ale Pământului și galactice, și prin urmare, nimic nu va mai fi la fel. Vremea crucificării a sosit – vremea în care vechiul moare. Ne îndreptăm deci către Noua Eră a Învierii.

Sursă

Traducere: Dayanara

1965083_507546799366144_1124003363_n

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s