Pași în nisip (Solitudinea sacră)

1378562_436764219777736_192189638_n

Salutări, preaiubiților. Eu sunt Metatron, Lordul Luminii, și întâmpinăm cu bucurie această adunare. Este anul întâi al Nou Ascensionatei Planete Pământ. În această fază extraordinară de timp liniar, pe planeta voastră există un moment unic de oportun pentru auto-analiză și solitudine aleasă.

Mulți dintre voi, maeștri, în special cei peste vârsta de 49 de ani, al 7-lea ciclu de 7 an, vă aflați într-o stare de solitudine suverană. Soții au plecat dintre noi, relațiile s-au încheiat, contractele de căsătorie s-au încheiat și ele, și mulți dintre voi vă aflați în situația de a trăi singuri. Și deși această cale este uneori singuratică, dificilă și poate părea nenaturală pentru mulți dintre voi, este o izolare cu un scop. Vedeți voi, paradoxul este că în solitudine, sunteți capabili să liniștiți mintea și să deschideți Spiritul…Porțile Angelice se deschid, iar Spiritul vă îmbrățișează. Cu adevărat, nu sunteți singuri. Detașarea, oricât de grea, permite o libertate de a examina sinele îndeaproape. Și într-adevăr, este ceva necesar pentru toate sufletele avansate. Așa că vă spunem: utilizați acest timp cu înțelepciune, îmbrățișați-l. Vă aflați pe culmea unei importante absolviri.

Un mesaj care reapare în multe dintre textele voastre religioase este: „Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui.”
Solitudinea Divină este o condiție nobilă, una care, atunci când este înțeleasă și recunoscută, oferă salturi cuantice în ceea ce privește evoluția. Sinele Divin este, în cele din urmă, singur în căutarea finală a omnipotenței. În termenii voștri, sufletul vine pe Pământ singur, iar spiritul pleacă de pe Pământ singur. Maeștrii Ascensionați care au pășit pe Pământ au căutat solitudinea în încarnările lor, înainte de a atinge Măiestria. La fel este și în cazul multora dintre voi.

Dragilor, mulți dintre voi care sunteți singuri în aceste momente sunteți de părere că trebuie să vă găsiți un partener. Mulți căutați sufletul-pereche sau flacăra geamănă. Însă, în multe dintre cazurile sufletelor evoluate, sunteți singuri pentru că asta ați plănuit. Este un angajament special și nobil. Este vremea Solitudinii Divine. Printre sufletele care caută Ascensiunea, aproximativ una din patru vieți este o viață aleasă pentru recalibrare și evoluție, utilizând libertatea planificată în scopul solitudinii sacre. Cei care caută lumina sactificată, „iluminarea consacrată”, aleg anumite perioade din viața lor pentru a fi singuri o vreme. Asta nu înseamnă ce veți fi mereu în solitudine, ci doar că pentru o vreme, ați ales să lucrați asupra sinelui, și să atingeți iubirea de sine.

Iubirea de sine este o condiție pe care mulți, în special cei creștini, au pierdut-o. Creștinismul, cu învățăturile sale asupra păcatului originar, v-a învățat că prin însăși natura voastră, sunteți păcătoși, și că trebuie să fiți iertați. Ați petrecut vieți întregi cerându-vă iertare pentru ceea ce sunteți; v-ați pierdut simțul divinității, și a devenit mai ușor pentru voi să dați, decât să primiți. Echilibrul a fost pierdut.

Pentru alții, poate exista un simț al auto-condamnării din cauza unor acțiuni sau greșeli care au programat un profund simț de vină și de nevrednicie. A fost impregnată o inabilitate de a iubi sinele, care a creat auto-negarea, întrucât sunteți incapabili să vă iertați pentru orice acțiune care v-a condus la această credință eronată. Drept urmare, relațiile au eșuat. Este un mare adevăr faptul că nu îi puteți iubi cu adevărat pe alții până când nu vă iubiți pe voi înșivă. Atâta timp cât păstrați în voi credințe de nevrednicie, veți crea o reacție de negare. Veți repeta acest exil auto-creat, această pedeapsă auto-proiectată, până când veți conștientiza că sunteți divini, bucăți perfecte din Dumnezeu. Viața vi se va schimba atunci când veți accepta această măreață înțelepciune, și veți învăța cum să vă creați viața. Însă iubirea de sine este o cerință obligatorie. Iubirea nu este o emoție, este o frecvență vibratorie. Iubirea nu e câștigată, ea este calea. Și vă poate lua vieți întregi ca să realizați asta. Viața este dificilă, și acesta este marele adevăr, dar adeseori, atunci când vă aflați în afara zonei de comfort, sunteți forțați să înfruntați provocarea și să o transcendenți.

Pe măsură ce Noul Pământ se transformă în Era Cristalină, natura rezonanței energiei și înțelegerea dimensională a planetei este extinsă. Influențele dualității/polarității scad pentru cei care alegeți să mergeți dincolo de dimensiunea a 3-a. Poate vă veți întreba dacă solitudinea, sau parteneriatul aduc evoluții mai mari sufletului. Întrebarea este oportună și pertinentă pentru mulți dintre voi, în aceste clipe de început ale Ascensiunii. Răspunsul scurt este că atât solitudinea, cât și parteneriatul au scopul lor divin… Multe sunt câștigate printr-o relație de iubire. Aceasta este situația naturală în majoritatea șederilor pe Pământ. Însă, Maeștrilor, vă spunem că există un scop înalt și în solitudine. De fapt, este o cerință. Nu este nicio coincidență faptul că mulți dintre voi sunteți singuri, în aceste ultime trepte ale iluminării. Acesta este preludiul Ascensiunii care urmează. Dacă vă aflați printre cei singuri, este posibil ca solitudinea voastră să fie potrivită pentru voi. Poate așa trebuie să fie. Așa ați planificat. Însă mulți simțiți că solitudinea este prea grea de suportat, și că trebuie să vă căutați un partener… Evaziva flacără geamănă. Există multă confuzie în ceea ce privește flacără geamănă, sufletul-pereche și natura parteneriatului optim în Măiestria Sinelui.

Solitudinea este menită ca o perioadă de sublimă venerație a sinelui. Viața și experiența voastră în acest plan este creația voastră, tabloul pictat de voi, țesut de propriile credințe. În solitudine, sinele se îndreaptă către auto-analiză, și i se dă oportunitatea de a pătrunde în profunzimile ființei voastre. De a înota în oceanul sinelui, redescoperind astfel iubirea dinăuntru, coștientizând fărâma de divinitate din voi. Relațiile sunt o modalitate de a reflecta afectivitatea sistemului de credințe, și de a vă informa asupra a ceea ce funționează, și ce nu. Detașarea presupune ca individul să își exploreze sinele, să se refamiliarizeze cu orizontul interior, fapt care facilitează și necesită suveranitate. Suveranitatea este forța Măiestriei.

O relație între două ființe umane individuale, suverane și non-dependente este mult mai armonioasă, mai creativă și mai longevivă decât cea a unor ființe co-dependente. În cele din urmă, fiecare suflet trebuie să își definească în mod clar sinele pentru a obține Măiestria. Aceasta este întrupată în perioade de detașare planificată. În această perioadă, impecabilitatea este cristalizată. Iar acest pas este o necesitate. Este o calibrare în șederea multidimensională. Pătrundeți în vid, în marele mister, în căutarea curajului și a viziunii suverane, de unul singur, fără un umăr pe care să vă sprijiniți. Și în acest timp, descoperiți sublimul întreg și desăvârșirea sinelui. Vă rugăm să nu înțelegeți greșit: există un înțeles înalt în parteneriatul romantic, în aspectul natural al sufletului-pereche.

Însă, în cele din urmă, pășim pe calea Măiestriei în detașament suveran. Devenim iluminați atunci când transcendem sinele fizic. Fiecare dintre voi trebuie să vă străduiți în cucerirea impecabilității. Impecabilitatea este cristalizarea sau claritatea uniformă a sufletului, și este o virtute necesară a Măiestriei. Ea implică eliberarea de dependență, de orice nu vă mai sevește divinitatea. Este o resetare și o reprogramare a tot ceea ce sunteți. V-am spus că limbajul, materialul din care sunt făcute dimensiunile superioare este geometria sacră. Impecabilitatea este claritatea geometrică a sufletului/minții. Definindu-vă prin impecabilitate, deveniți cristalini, și mai capabili de Conștiință Divină în cadrul luminii geometrice a planurilor superioare. Ea poate fi atinsă hotorându-vă cine sunteți, ceea ce credeți, și apoi trăind toate acestea. Recunoscându-vă adevărurile, și aliniindu-vă la ele complet.

Întrebare către Metatron: Înseamnă că relațiile de iubire, precum căsătoria, nu sunt uniunea noastră cea mai înaltă?
Metatron: Amintiți-vă că în tărâmurile cele mai înalte vă aflați în Unime sacră, fiecare parte a Divinului. Deci, în ceea ce privește experiența dualității, răspunsul la întrebarea ta este da. În acest context, da! În cea mai înaltă realitate, sunteți o conștiință multiplă unificată. Relațiile, în experiența liniară a dualității, sunt o modalitate în atingerea scopului. Ele sunt o unealtă sacră și plină de bucurie în atingerea Măiestriei Sinelui, însă în cele din urmă, în călătoria fiecărui suflet va exista o creștere în suveranitate. Sinele suveran este unul autosificient, și nu are nicio nevoie de altcineva. O astfel de dependență în relații poate fi ceva care inhibă Măiestria. De fapt, vă uniți în suveranitate cu cealaltă jumătate a voastră. Cu cealalată parte a sufletului vostru separată în expresia dualității. Fiecare dintre voi aveți o componentă feminină și una masculină în dualitate, iar cealaltă jumătate este fuzionată cu Sinele Divin Integral înainte de ascensiunea în tărâmuri superiore. Această fuziune este de fapt o cerință, și se întâmplă pentru mulți dintre voi.
De asemenea, mulți considerați sufletul-pereche și flacăra geamănă a fi același lucru. Doar sintaxa este în analogie. Sensul adevărat este unul diferit. Flacăra geamănă este cealalată jumătate a aceluiași suflet, despărțit în dualitate, și acestea sunt împreună fizic extrem de rar. Sufletul-pereche este un alt suflet cu care ați încheiat un contract de a crește împreună în dualitatea fizică, ca o modalitate de creștere și de explorare a iubirii cu un alt suflet, prin evoluția către un scop comun.

Paradoxul aparent în relațiile liniare, și anume conceptul „sufletului-pereche” (nu cel al flăcării gemene) este acela al unei relații între două ființe suverane, non-dependente, plină de bucurie, armonie, interfață cu divinul, oportunități pentru evoluție, mult mai multe decât într-o relație bazată pe co-dependență. În 2013, mulți dintre voi vă uniți cu flacăra geamănă eterică (non-fizică), și vă creați unimea sacră într-un singur corp fizic, pentru a intra în tărâmul cristalin al Noului Pământ în deplinătatea sinelui unificat.

În majoritatea cazurilor, reconectarea la nivel de suflet se realizează în solitudine sau într-o relație de suveranitate, non-dependentă. Așa că vă spunem: îmbrățișați perioada aleasă de solitudine suverană, căci ea arată intenția sufletului vostru de a pătrunde în Măiestria Cristalină Mer-Ka-Na. În plus, multe dintre persoanele de sex feminin din această viață ați ales roluri importante în echilibrarea planetei. Nu este oare adevărat faptul că planeta a fost în dizarmonie timp de milenii, sub energiile patriarhatului? De aceea poate părea că marea majoritate a celor atrase de Noua Eră sunt femeile, pentru că ele ancorează Divinul Feminin. În actuala paradigmă, ele au fost etichetate ca fiind ”sexul slab”. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr!
Unele dintre femeile care sunt acum singure vor simți nevoia de a avea un partener. Din nou, vă spunem, îmbrățișați solitudinea. Voi ați ales-o, și vă onorăm pentru această cale. Pentru planetă, idealul nu este să fiți femei sau bărbați, ci un echilibru perfect al acestora; însă, mometan încă vă aflați sub energia dizarmonioasă a patriarhatului. Vă onorăm pe voi femeile, forța voastră creează armonia. Supra-sufletul este androgin, auto-suficient. Iar iubirea este baza frecvențială a sufletului, cea mai înaltă vibrație. Este rezonanța produsă în Cosmos de Sufletul Ascensionat. Reflectată înapoi ca o armonică colectivă a iubirii cristaline. Este o perioadă în care aceia dintre voi care ați jucat rolul sufletelor-pereche vă veți individualiza, și în termenii voștri, vă veți despărți în bucurie. Sufletul evoluat, în atingerea omnipotenței, va deveni auto-suficient, și va radia iubire necondiționată către toți. Așa trebuie să fie. Așa ascensionați. Absolvirea finală a sufletului nu se realizează în pereche, ci cu Sinele Divin în armonie universală cu Tot ceea ce este. Înțelegeți?

Aceasta este activarea Sinelui la rezonanța divină a Câmpului Cuantic Cristalin. Separarea trebuie să aibă loc înainte de reuniunea colectivă, ea trebuie să se petreacă alchimic, pentru a permite fuziunea finală cu Tot ceea ce este. Este ceea ce sunteți. Este calea destinată vouă. Așadar, dacă vă aflați în solitudine, recunoașteți-i scopul. Dacă vă aflați într-o relație, rafinați-o în frumusețea iubirii superioare a non-dependenței. Veți descoperi că iubirea crește, iar relația devine mai potrivită vouă, mai strălucitoare în non-dependență; relațiile bazate pe dependență sunt un drum cu un singur sens, și de cele mai multe ori, ele eșuează. În suveranitate, omenirea se va vedea funcționând în a fi întregi, și nu proprietatea partenerului sau jumătatea cuiva. Fiecare își va întregi sinele, aducând o energie a plenitudinii în relație.

Există puncte dinainte stabilite care permit libertatea alegerii și schimbarea, chiar dacă acea schimbare înseamnă încheierea parteneriatului. În suveranitate, indivizii împart ce e mai bun în ei, fără a-și compromite idealurile. Fiecare va recunoaște divinitatea din celălalt, meținându-și integritatea Sinelui. Ei își vor da voie să se adapteze noii paradigme, și vor permite o mai mare recunoaștere a Sinelui. Acestea vor preveni blocaje energetice și vor reduce căsătoriile disfuncționale și complicațiile divorțurilor. Sub aceste condiții, unele relații vor dura o viață întreagă, altele nu. Însă arhetipul suveranității le va susține pe ambele, bazat pe alegerea și înțelegerea reciprocă a condițiilor fiecărui individ. Astfel, independența devine plină de bucurie, lipsită de dominația unuia dintre parteneri, care să își impună credințele, moralitatea și dorințele asupra celuilalt.

Umanitatea, în prezent, nu își recunoaște sau înțelege sufletul, Sinele Divin. Din păcate, Sinele este ajustat la tărâmul personalității egotice de către mase. Este adevărat că un coeficient mai mare de lumină se trezește pe planetă acum, mai mult decât oricând altcândva. În noua paradigmă, religia trebuie să fie individualizată, trebuie să recunoască natura Sinelui, a Sufletului Divin. Niciuna dintre religiile lumii voastre nu răspunde acestor întrebări. Niciuna nu recunoaște moștenirea voastră Cosmică, Extra-terestră, și nici natura voastră multidimensională. În plus, niciuna nu poate da o descrie a istoriei adevărate a omenirii. Nu există o religie adevărată pe Pământ. Majoritatea sunt cumpărate și vândute pe șabloane prestabilite. Fiecare pretinde a ști calea către Dumnezeu, însă niciuna nu o cunoaște. Fiecare are propria dogmă, ierarhia proprie, iar unele folosesc frica pentru a controla, încurajând astfel fanatismul și bigotismul.

În prezent, omul este în căutarea lui Dumnezeu cu mult mai multă ardoare decât oricând altcândva, iar această căutare în sine deține potențialul aducerii de lumină. Puțini învățători religioși sunt învățători adevărați; discipoli, poate, dar nu învățători. Alții sunt șarlatani, chiar și în cadrul metafizicii și a Noii Ere. Atunci când nu este menținută integritatea, conexiunea cu adevăratul spirit se întrerupe, iar toți oamenii sunt predispuși la asta. În Ascensiune, calea pentru fiecare suflet este abilitatea lui de a-și ridica frecvența, până la sinele superior. Priviți în interiorul vostru, și găsiți-vă divinitatea din inimă. Nu urmând orbește un guru, un evanghelist, un channeler sau lider spiritual, ci prin intermediul Sinelui. Acceptați doar ceea ce discerneți a fi adevărat, și cu care rezonați, și nu vă dați puterea altora. Studiați, priviți, ascultați, discerneți, analizați, și acceptați doar ceea ce rezonează cu voi. Calea către Divin este prin suveranitatea sacră a Sinelui, iar în Ascensiune, calea către Sinele mai Înalt este prin auto-definire și căutare a acelui aspect al lui Dumnezeu din voi. Există puține speranțe pentru evoluție dacă sunteți letargici sau leneși. Efortul este o cerință obligatorie pentru a vă ridica deasupra dualității. Așa a fost mereu.

Vă aflați aici pentru a face din necunoscut, cunoscut! Lucrați la îndeplinirea acestui lucru! Fiți un luptător al luminii în dualitate, căci adevăratele lupte sunt cele ale Măiestriei Sinelui. Calea nu este ușoară. Însă în Măiestria Sinelui rezidă o energie atât de splendidă, încât ea alimentează tot ceea ce este necesar pentru ca voi să mergeți înainte… Peste nivelul la care ascensionați se află încă unul. Conștiința se extinde la infinit, în mod cinetic; ea nu atinge o stare latentă.
Descoperiți-vă calea. Descoperiți-vă pe voi. Iubiți-vă pe voi, unii pe alții, precum și divinitatea din voi și din fiecare! Descoperiți aspectele multidimensionale ale adevăratului vostru Suflet. În asta constă noblețea solitudinii. Deși această cale este dificilă și singuratică uneori, aceasta este provocarea dualității, întrucât în tărâmurile superioare sunteți întreg, și nu vă lipsește nimic. În aceste tărâmuri, Maeștrilor, vă aflați în natura sacră a unimii, în beatitudine completă și îmbelșugată.
Suntem tot timpul cu voi. Vă oferim iubire necondiționată. Vă cerem să vă oferiți vouă și celorlalți iubire și respect. Vă onorăm!
Eu sunt Metatron, Lordul Luminii, și vă aduc aceste adevăruri! Sunteți preaiubiți. Și așa este.

Arhanghelul Metatron via James Tyberonn

Sursă

Traducere: Dayanara

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s