Actualizări – 21 octombrie

1937429_10153300554569563_5941141666533159150_n.jpg

Este posibil să vă simțiți puțin dezorientați în următoarele 3-6 luni, întrucât au loc numeroase schimbări energetice. Acestea țin mai mult de Pământul interior, și au legătură cu restructurarea sistemelor din Agartha. Cei din Agartha se pregătesc pentru schimbările care vor veni și o asistă pe Mama Pământ în ajustarea benzilor ei frecvenționale, în acord cu cele ale Căii Lactee, care va avea o nouă orbită.

Calea Lactee se întoarce la locul ei originar din Ordinea Divină, deoarece în timpul Războaielor Cerurilor, ea, împreună cu alte 12 Galaxii-Maestru au fost aruncate de pe orbita lor, în urma exploziei unor galaxii.

În această perioadă, este foarte important să permitem fluidității acestei schimbări să ne poarte. Fiți ca apa, căci apa va găsi întotdeauna pe unde să curgă, ea erodând chiar și piatra.

Mi s-a spus de atâtea ori să nu fac planuri din timp, căci totul se poate schimba într-o clipită. Asta nu înseamnă că nu putem avea un plan sau un program, ci că trebuie să facem loc fluidității, pentru ca în cazul unui eveniment neașteptat, să ne putem ajusta, schimba și să fim deschiși față de schimbare.

Pe măsură ce întregul sistem energetic este restructurat, vom experimenta probleme digestive, căci ele țin de sistemul nervos. Vor apărea și perturbări mentale pentru cei care nu sunt acordați la sinele interior, și nu au o conexiune cosmică.

Se lucrează intens din Centrul Galactic asupra chakrelor noastre rădăcină, sacrală, plexului solar, gâtului, și chakrei ochiului al treilea. În Atlantida, toate sistemele energetice au fost închise atunci când au început să închidă piramida superioară a corpului, piramida inferioară fiind astfel supraîncărcată, rezultând sentimente de frică, separare, haos.

Lucrați zilnic la curățarea și armonizarea voastră, în special a chakrelor menționate mai sus. Pentru a ameliora dezorientarea, cel mai bine este să vă plimbați în natură, să mergeți desculți, și să vă conectați cu Mama Pământ. Permiteți-vă să vă relaxați și doar să fiți. Atunci când toate sistemele mele sunt îmbunătățite, mi se spune adesea să merg să mă întind, în timp ce se lucrează asupra câmpurilor mele energetice. Atunci când se lucrează intens asupra mea (cum a fost cazul ieri, când s-au activat energii ale Sufletului Superior, chei și coduri), mă resimt a doua zi, așa că trebuie să o iau ușor până când corpul meu va fi asimilat toate schimbările.

Fiți blânzi cu voi și cu corpul vostru. Puseurile de adrenalină ne suprasolicită corpul, schimbările energetice nemaiputând fi asimiliate. Iubiți-vă suficicient de mult pentru a vă face timp pentru a medita și pentru a sta în liniște, așteptând ghidare din interior. Conectați-vă afară cu Mama Pământ, întrucât ea este cu mult mai mare decât voi, și asimilează toate aceste schimbări mult mai repede.

Întregul cosmos, Îngerii, Sfinții Arhangheli, etc, se adună aici pentru a ne asista cu aceste schimbări. Rugați-i să vă ajute, să vă arate calea, să vă ajute să asimiliați aceste schimbări în corpul fizic, emoțional, mental și spiritual, căci toate aceste corpuri sunt restructurate. Nu puteți separa corpul fizic de celelalte corpuri energetice. Avem 12 corpuri, iar la început, aveam 24. Pe măsură ce evoluați, tot mai multe astfel de corpuri sunt activate.

Varianta video

Sursă

Traducere: Dayanara

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s