Ieșirea din lumile inferioare

16427572_1150251691764314_789402843662016815_n

Odată cu ieșirea Pământului din bucla temporală în care s-a aflat timp de 72,000 de ani, și trecerea în timpul expansionat, care este adevăratul timp cosmic, au loc schimbări imense din inima Mamei Pământ, și mai ales, din inima cosmică.
Uneori nu știu cum să numesc această bulă de amnezie în care Pământul, și noi, în calitate de colectiv, ne-am aflat, căci odată cu afundarea din ce în ce mai profundă în marea uitării din dimensiunea a 3-a, ne-am pierdut atât de multe talente, abilități, precum și capacitatea de vedere interioară.

A fost o perioadă de spălare pe creier la nivel colectiv, de coborâre în lumea lui Hades: acel întuneric prin care lumina pătrunde cu greu, și există o senzație de moarte și decădere. Omenirea a fost condusă pe deplin de către minte, fără a avea inima activată, căci aceasta se produce împreună cu utilizarea emisferei drepte a creierului, forța feminină creativă, inima plină de iubire, înțelegere, compasiune.

Privind în urmă la această perioadă de incubare stagnantă, în care partea intuitivă, acea frumoasă cunoaștere, a fost oprimată, împreună cu conexiunea cu Mama Pământ, observ că a fost o epocă întunecată, anterioară uneia dintre cele mai mari renașteri prin care va trece vreodată omenirea, care are loc chiar acum. Odată cu renașterea intuiției noastre, marcată de întoarcerea Divinului Feminin, ne schimbăm forma fizică pentru a adăposti vibrațiile și frecvențele superioare, acea mișcare la nivel molecular, în care conștiința se trezește și devenim conștienți de faptul că nu putem distruge nimic fără a ne distruge pe noi înșine, nu putem cauza războaie fără a fi în război la interior, și nu putem trăi pacea dacă în inimile și sufletele noastre nu este pace.

Am învățat multe prin coborârea în lumile inferioare. Am învățat că dacă ne deconectăm de restul Creației și de însăși forța Iubirii, vom experimenta durerea separării – a faptului de a nu fi întregi. A trebuit să experimentăm separarea pentru a ne găsi drumul înapoi către întreg și pentru a-l aprecia. Numesc aceasta renașterea inimii. Acea inimă se face simțită acum, în dezintegrarea relațiilor noastre. Înțelegând că nu putem obliga pe nimeni să ne iubească necondiționat, că nu putem forța pe nimeni să ne iubească așa cum îi iubim noi, ne găsim calea înapoi către propria inimă și propriul suflet.

Are loc o schimbare imensă prin înțelegerea faptului că noi SUNTEM Iubirea, și că Iubirea este ceea ce suntem în adâncul nostru. Schimbarea constă în înțelegerea faptului că nimeni nu este responsabil de bunăstarea noastră interioară, de fericirea sau iubirea noastră față de noi înșine. Dacă nu ne onorăm și îngrijim până în adâncul ființei, cum am putea onora sacralitatea inimii și sufletului altcuiva?

Acest lucru se extinde până în inima cosmică. Atunci când inima se extinde dincolo de limite, când intuiția înflorește și conexiunea cu Divinitatea este puternică, sentimentul separării dispare și înțelegem că suntem Una cu întreaga Creație. Suntem Una cu Lumina și cu întunericul. Suntem Una cu tot ceea ce există. Cu fiecare existență moleculară și celulalră, în toate miriadele sale de forme. Suntem tot ceea ce există, și tot ceea ce există suntem noi.

Începem să înțelegem că deschiderea completă a inimii înseamnă deschiderea către iubire și încredere. De obicei, neîncrederea este cea care ne face să ne închidem inimile și să ridicăm ziduri în jurul nostru. Neîncrederea este cea care ne face să ne închidem forța vitală. Neîncrederea în Iubirea Divină și în ghidare. Neîncrederea în întreg, în unitatea Iubirii. Schimbarea, așadar, este cea a inimii. Aici simțim. Aici suntem conectați cu sufletul. Aici și în plexul solar, matricea noastră energetică formează interconexiunea cu tot, atunci când este activată pe deplin, prin canalul Sushuma și prin canalele deschise ale glandelor pineală și pituitară.

Atunci când toate sunt deschise și funcționează complet și cele 12 chakre sunt activate, canalele sunt larg deschise către Energiile Divine. Atunci când toate canalele sunt deschise către Divinitate și către inima Mamei Pământ, suntem pe deplin activați din Ceruri și din pământ. Suntem Unul.

Judith Kusel

Sursă

Traducere: Dayanara

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s