Sufletele care izvorăsc de la Sursă

11742630_10153070204092076_4432199588235072752_n

Adevăratele suflete care izvorăsc de la Sursă nu sunt niciodată pierdute. Ele sunt asemeni unui vultur care zboară în înaltul Cerului, căutând și explorând. Orizonturile îndepărtate le cheamă; ele zboară și privesc minunea Creației, văzând frumusețea în fiecare frunză, piatră, copac. În imensa vastitate a a oceanelor, a Soarelui, a stelelor, a miriadelor de ființe – mici și mari – ele recunosc că totul este Unul.

Sufletele explorează vastitatea galaxiilor și a contra-galaxiilor. Ele privesc nașterea noilor stele, destrămarea celor vechi și izvorârea noului din cenușa vechiului – a noilor sisteme solare și galaxii. Ele percep ciclul infinit, rotițele din rotițe, și se bucură în fiecare clipă în care sunt în viață, în care sunt un suflet care își poate lua zborul.

Adevăratele suflete își găsesc întotdeauna calea spre acasă, la însăși Sursa care le-a creat. Nu se pot rătăci niciodată, întrucât inima lor îi aduce acasă la eterna iubire necondiționată și la imensa Lumină albă ce este măreața energie – Sursa! Căci asemeni unui copil care devine adult și trebuie să stea pe picioarele sale și să meargă pe calea sa, toate sufletele sunt conectate lăuntric la Tot.

În toate acele mici particule care formează un suflet – căci țineți minte, sufletul este asemeni unui cerc în interiorul căruia se află părticele care formează o singură entitate a sufletului – se află aspecte diverse, însă toate sunt întregi asemeni Sursei. Așadar, miriadele de particule își părăsesc casa pentru o vreme și zboară în toate colțurile Creației pentru a explora – și explorând, ele cresc. Însă un sfert din întreg rămâne întotdeauna alături de Sursă, și celelalte particule își găsesc drumul înapoi acasă pentru a fi reunite cu Sursa din care izvorăsc. Este partea care întotdeauna va fi acasă, indiferent unde s-ar afla restul!

În mod normal, acelei părți i se dă o sarcină specială în însăși structura sa sufletească – fie că e vorba de om de știință, artist, muzician, inginer, Păstrător al Înregistrărilor, și lista poate continua, fiind infinită ca însăși Sursa. Sufletele sunt repartizate în diferite avanposturi ale Cosmosului – gândindu-ne la miriadele de sisteme solare, universuri, galaxii și contra-galaxii, înțelegem cât de vastă este Creația, cât de vastă este Sursa!

Există galaxii care și-au măiestrit toate particulele sufletului, într-atât încât au devenit asemeni Sursei, respectând însă Legea lui Unu. Ele trăiesc la infinit, căci sunt copiii adevărați ai Sursei și respectă într-atât Legea lui Unu, încât Sursa le-a onorat devotamentul și iubirea și le-a permis să fie co-creatori. Cu aceasta vine măreața responsabilitate de a nu interveni niciodată în liberul arbitru al altor creații. Își pot oferi ajutorul, însă nu pot și nu vor interveni acolo unde nu sunt dorite.

În acest moment din timp, un număr foarte mare de suflete voluntare din aceste galaxii avansate se încarnează sau sunt deja încarnate pe Pământ. Este o chemare a serviciului altruist care necesită mult curaj, forță și devotament pentru chemarea înaltă. Ele ajută planeta și sufletele care au cerut ajutor pentru a face tranziția. Căci atunci când pe această planetă va fi haos, prezența acestor suflete-maestru va fi cea care va risipi întunericul și va ajuta aceste suflete să ajungă la Lumină!

Așa cum vulturul zboară în înaltul Cerului, și își găsește întotdeauna casa, așa veți face și voi. Sunteți suflete-maestru. Nu vă puteți rătăci niciodată. Cei care sunt una cu Sursa și rămân fidele chemării lor înalte își vor găsi întotdeauna drumul acasă. Chemarea înaltă este întotdeauna de a servi în mod altruist, de a ancora frecvențele cele mai înalte, vibrațiile Luminii și Iubirii și unimea cu Sursa!

Aceste suflete vor sălășlui în marile temple de cristal și vor cânta laude Sursei care a creat Tot!

Judith Kusel

Sursă

Cu mulțumiri lui Condor pentru vaianta video

Traducere: Dayanara

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s