Înalta frecvență magică a Unicornilor

Unicornii au constituit subiectul miturilor timp de secole. Aceste ființe minunate s-au întors în ultimii ani pentru a asista omenirea în ridicarea conștiinței, în vindecarea și reconectarea la suflet.
Unicornii sunt cai albi minunați, eterici, ce au lumină pură sub forma unui corn în spirală ce iese din al 3-lea ochi. Ei ne pot atinge ochiul al 3-lea sau chakra inimii cu lumina lor, reconectându-ne la esența sufletului.

Ei emit puritate, demnitate, onoare, prețuire de sine, grație, vindecare, bucurie, pace, înțelepciune și iluminare. Unicornii lucrează cu cei care au o viziune de ajutorare a umanității în procesul ascensiunii și în ridicarea conștiinței acestei planete, și au puterea de a ne ajuta să ne îndeplinim cel mai înalt destin.
Sunt cai albi din dimeniunea a 7-a și fac parte din Regatul Angelic. În timp ce îngerii și arhanghelii lucrează prin inimă, unicornii lucrează cu sufletul, reamintindu-ne cine suntem cu adevărat la nivel de suflet.

Unicornii au trăit pe aceasztă planetă atunci când ea se afla încă în dimensiunea a 7-a, și erau asociați cu continentul Elysium – primul de pe această planetă. Mai târziu, au servit și în lemuria și Atlantida. La acea vreme, toată lumea se putea conecta cu ei. Însă pe măsură ce planeta a scăzut în vibrație, ei nu s-au mai putut coborî la un nivel atât de jos. Asemeni tuturor cailor, provin din galaxia Lekuma, și s-au oferit voluntari pentru a servi umanitatea. La început, caii erau lăsați să umble liberi, fiind călăriți, fără șa, numai cu permisiunea lor. Însă căderea din dimensiunea a 7-a a dus la maltratarea lor, fiind forțați să servească. În ciuda acestui lucru și a faptului că de multe ori erau folosiți în războaie, au promis să asiste omenirea în ascensiune. Aceste abuzuri le-au scăzut și lor vibrația. Ei se reîncarnează pe Pământ până când își învață lecțiile și devin cai albi. Ei lucrează cu noi în corp energetic, sub forma unicornilor.
De cele mai multe ori, unicornii îi vor căuta pe cei cu inima pură, pe cei cu intenția serioasă de a juta omenirea. De asemenea, îi asistă pe cei care lucrează cu copiii, cu energiile vindecării, cu ridicarea în conștiință a omenirii. Unicornii și Îngerii lucrează în tandem, ei împărtășind aceeași frecvență vibrațională. Îngerii lucrează cu inima, iar unicornii cu sufletul. Ei vă vor apărea în vis, sau își vor face cunoscută prezența când lucrați la vindecarea celorlalți, precum și atunci când meditați și vă rugați pentru o conexiune cu ei.

Înainte de a face o conexiune cu ei, îi puteam vedea cu vederea interioară, ca o sclipire de lumină, până când am cunoscut conștient unul dintre unicorni în meditație. Când faceți această conexiune, întrebați-l numele. Vă va apărea un nume în minte, sau veți ști pur și simplu. Ei comunică telepatic. Aveți încredere în răspunsurile și ghidarea pe care o oferă. Odată făcută conexiunea cu primul unicorn, veți vedea că din ce în ce mai mulți vor lucra cu voi. Personal, am 24 de unicorni. Ei m-au ajutat la deschiderea unui vast portal aici, în Africa de Sud, și au lucrat împreună cu energia leului alb.

Cornul Unicornului poate fi asemănat unei baghete magice din care se revarsă Energie Divină. Vindecarea are loc oriunde îndreaptă această lumină. Nu este vorba numai de vindecare fizică și emoțională, ci și sufletească. Ei dizolvă și vindecă rănile cele mai profunde ale sufletului, pe care este posibil să le aveți de multe vieți. Dacă sunteți pregătiți, vă pot ajuta în dizolvarea karmei personale, familiale, cea legată de țară.

Unicornii îi caută pe cei care emit o frecvență înaltă de lumină, cu o inimă pură și care văd dincolo de propria persoană. Îi caută pe cei care aspiră să îi ajute pe ceilalți și să schimbe lumea în bine. Vă ajută să vă mențineți viziunea, și vă dau curaj și încredere de a continua în ciuda provocărilor. Ei vă dau puterea de a lupta pentru ceea ce credeți că e drept. Unicornii îndeplinesc dorințe. Unul dintre cele mai mari daruri pe care vi le puteți face în această viață este reconectarea cu minunatul/minunații Unicorni. Unicornii exprimă și vorbesc întotdeauna despre Iubirea Divină.

Unicorni speciali:

Regele Unicornilor: Are inima, ochiul al 3-lea și coroana deschise. Este o ființă măreață, ce vă asistă în a sta în puterea cea mai înaltă, cu demnitate și măreție.
Regina Unicornilor: Are inima, ochiul al 3-lea și coroana deschise. Reprezintă Divinul Feminin, și vă îndeamnă să acționați cu înțelepciune și compasiune.
Pegasus: Este un cal ascensionat a căruit inimă deschisă emite lumină, reprezentată ca aripi. El vă asistă în deschiderea inimii și în lucrul cu energiile inimii.
nota traducător-Pegacorn: combinație între Pegas și Unicorn

În meditații, chem destul de des energia Unicorn. Îi puteți ruga să vă vindece, atât în zonele care necesită vindecare, cât și la nivel de suflet. În terapii, vă vor asista cu cunoașterea intuitivă a ceea ce este în neregulă cu pacientul vostru, și își vor adăuga energia la energia voastră. Personal, îi chem de fiecare dată când lucrez cu copiii, căci energia lor iubitoare le deschide inima și sufletul. Asemeni îngerilor, vă anunță că sunt lângă voi atunci când găsiți pene albe. Vă puteți pune o dorință și ruga să o binecuvânteze. Dacă este pentru binele vostru cel mai înalt, o vor îndeplini.

De asemenea, le puteți cere ajutorul atunci când trebuie să stați fermi în adevărul vostru, cu demnitate și măiestrie. Vă vor ajuta și în problemele legate de prețuirea de sine.
Sunt cu adevărat ființe mărețe, încântătoare. Pot fi atinse numai cu permisiunea lor. Iubesc să merg/zbor pe spatele lor și să-i las să mă ducă unde vor. Astfel, mi s-au arătat multe lucruri pe care oamenii au rar ocazia de a le vedea.

Judith Kusel

* Cu recunoștință Dianei Cooper, care a scris o carte despre unicorni.

Sursă

Traducere: Danayara

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s