Divinul Feminin și Divinul Masculin

În timpul patriarhatului, dominația masculină a vrut să rescrie toate femeile din cărțile de istorie, cu toată cunoașterea feminină și aplicația sa, precum și din tot ceea ce aparent conducea umanitatea. Astfel, a tăiat jumătate din sine, ajungând să își înjosească astfel propriile mame, surori, soții.
Acum, odată cu întoarcerea Divinului Feminin, se întoarce tot mai multă cunoaștere antică deținută de Divinul Feminin. De altfel, Divinul Feminin deține Codurile și Cheile Cosmice, precum și Copacul Vieții (atotcunoașterea, atotvederea, atotființa). Însuși Copacul Vieții a fost luat de pe planetă din cauza persecuției și opresiunii Divinului Feminin.
Privind mai atent la înțelesurile ascunse ale poveștii lui Adam și a Evei, observăm că toată vina este aruncată asupra Evei, care ar fi căzut pradă șarpelui. Nicăieri nu este menționat înțelesul ascuns al acelui șarpe (energia Kundalini), precum și abuzul creat de Masculin cu aceleași puteri. Masculinul s-a temut atât de mult de partea Feminină a propriilor puteri, încât a vrut să o anihileze, învinovățind-o pentru propria cădere.
Așadar, de ce anume se temea? M-am întrebat lucrul acesta în repetate rânduri, și am descoperit faptul că esența Cunoașterii Divine a Co-creației este cel mai profund mister, un mister și o forță deținute de nimeni altcineva decât de Divinul Feminin.

Atunci când Masculinul s-a separat de partea sa Feminină și a persecutat-o apoi în toate formele și expresiile sale, a divorțat de Divinitate – de unde a apărut și latura sa distrugătoare. El a creat un imens vid în sine, care îl consumă în cele din urmă. Indiferent cât de mult ar încerca să umple acel vid cu jocuri de putere, nu o va putea face niciodată, întrucât și-a divorțat mintea de inimă. Această minte va crea mai mult haos decât echilibru, până când va fi reechilibrată de inimă.
Odată cu întoarcerea echilibrului, Masculinul își îmbrățișează latura Feminină pentru a găsi acea conexiune profundă cu Divinitatea. Femininul trebuie să își îmbrățișeze partea Masculină, distructivă. Astfel, vom experimenta întoarcerea deplină a Copacului Vieții atunci când Masculinul și Femininul se vor afla în echilibru armonios.
Cunoașterea antică le este înapoiată celor care sunt pe deplin pregătiți pentru a depune munca interioară pentru a fi deschiși la cel mai înalt nivel.
Misterul se revelează numai acelora care sunt dispuși să meargă pe cale – indiferent ce ar fi – în adevăr, integritate și autenticitate.

Judith Kusel

Sursă

Traducere: Dayanara

Imagine: Hans Walor

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s