Sufletul

Sufletul in sine este energie pura. El este alcatuit din energia primordiala a Creatiei, din Divin, continand numeroase particule de energie, pe care personal le vad ca niste flacari.
Sufletul contine 12 particule de energie intr-o singura entitate a unui singur camp energetic, din cadrul campului mai mare al grupului de suftele, care la randul este alcatuit din ciorchine de suflete si face parte din forta energetica cosmica ce formeaza un nucleu in jurul campului energetic al Divinului. Se aseamana cu o galaxie in forma de spirala, iar cea mai indicata la care ma pot gandi este galaxia Andromeda.

La incarnarea pe aceasta planeta, ne asumam forme fizice dense, primitive, si uitam totul. Insa sufletul nostru si-a asumat numeroase alte forme fizice in alte dimensiuni, existente, galaxii si sisteme stelare din cosmos. El nu este limitat la sfera fizica si se incarneaza aici conform liberului arbitru. Atunci cand am inceput sa devin constienta pentru prima data de faptul ca accesam campul energetic Divin al super-constiintei, prima cu care m-am reconectat a fost energia sufletului meu. Imi amintesc foarte bine sentimentul de dizolvare, de a deveni nimic – eu nu mai existam, eu eram Creatia, iar Creatia eram eu. Asadar, Eu sunt ceea ce eu sunt – eu sunt campul energetic al Creatiei si eu sunt gandul din spatele Creatiei, precum si Creatia insasi.

Inceputul si sfarsitul meu este nimicul lipsit de forma, insa in acelasi timp miscare perpetua si expansiune in sine. Aceasta experienta m-a facut sa constientizez pentru prima data ca eu nu sunt persoana, identitatea pe care mi-am asumat-o pe Pamant – ci ca ea reprezinta mai degraba o rochie pe care am imbracat-o intr-o clipa din spatiu-timp, pe care o voi dezbraca fara efort atunci cand ma voi intoarce la adevarata si infinita mea stare energetica, reunindu-ma cu celalalte flacari ale sufletului meu.

Majoritatea oamenilor nu inteleg faptul ca sufletul lor este energie pura, si ca toate inregistrarile sufletului (din orice forma de viata, din intreaga Creatie) sunt depozitate intr-un singur camp energetic vast, dar compact, in mijlocul caruia se afla forta energetica divina creativa. Sufletul nu poate fi separat de campul energetic in care este stocat. In ceea ce priveste numele sufletului, acesta vibreaza la aceeasi frecventa ca sufletul, si fiind particica din energia Divina, a fost creat pentru a reflecta inapoi catre Divinitate o esenta sau un atribut, prin experimentarea acestora de-a lungul intregului cosmos, in timpul numeroaselor vieti si forme de viata din calatoria sufletului in spatiul infinit.

Fiind energie pura de o vibratie atat de ridicata, limbajul uman nu o poate traduce, in mare parte din cauza ca ne-am pierdut abilitatea de a comunica telepatic cu acest camp energetic. Cand transcriu aceste inregistrari, trebuie sa transcriu energia in forma primitiva de sunete-cuvinte, iar numele sufletului va deveni mai degraba o descriere a atributelor sufletului. In cazul citirii de Flacari Gemene, cand doua suflete s-au incarnat dintr-o singura entitate a sufletului sau camp energetic, numele isi vor imputernici mai mult sau mai putin energia reciproc. Cu alte cuvinte, ele vor imputernici aceleasi tipuri de atribute Divine, insa in campuri energtice diferite vibrational.

Personal, vad ca o fasie energetica dublu spiralata, in care cele doua fasii eneregtice se intrepatrund. Dezechilibrul energetic dintre cele doua va cauza ca cele doua spirale sa se clatine, aducandu-le suferinta pana cand se armonizeaza si echilibreaza. Din raspunsurile primite din lumea intreaga, numele sufletului declanseaza ceva foarte profund, si anume bancile de memorie din profunzimea fiintei. Cu totii avem abilitatea de a accesa constient campul energetic al sufletului prin deschiderea canalelor de transmisie, insa multi oameni nu se incred in propria cunoastere sau ghidare.

Cu cat patrund mai mult in vastitatea Fiintei, cu atat devin mai umila in fata imensitatii acesteia. Faptul ca o minte cosmica a putut crea campuri energetice atat de minunate ma uluieste complet. In vastitatea campului energetic al Creatiei, totul functioneaza ca o singura unitate. Intelegem astfel ca viata noastra pe aceasta planeta este doar o clipire in eternitate, o singur moment din calatoria infinita a sufletului.
Cand ne reconectam in sfarsit la sufletul nostru, ne reconectam la Sinele nostru Divin si la adevarata noastra misiune.

Judith Kusel

Sursă

Imagine: Arthur Rosa

Traducere: Dayanara

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s