Actualizări

Divinul Feminin ancorează la ora actuală Codurile și Cheile Iubirii, pierdute în mare parte de omenire.
Acestea lucrează în trei moduri:

Există un centru al inimii în camera ascunsă din interiorul chakrei coroană. Acesta este cunoscut drept „inima din minte”, și reprezintă unul dintre cele mai importante puncte de acces în care iubirea și înțelepciunea se întâlnesc atunci când Sinele Superior se trezește.
Următorul punct de acces în care Cheile și Codurile Iubirii se întâlnesc este ochiul ascuns din Centrul Inimii. Acesta este cunoscut drept „mintea din inimă.”

Respirați în mod conștient lumină alb-aurie, cu tente de platină, roz, lavandă, și permite acestei energii să circule în spirală din Divinul Feminin, prin chakra Poarta Stelară. chakra Steaua Sufletului și chakra cauzală, în chakra coroană, și apoi prin ochiul al treilea și chakra gâtului în chakra inimii. Astfel, se conectează inima și mintea, fiind astfel pregătite să se conecteze la cel de-al treilea centru.

Plexul solar va îmbrățișa Divinul Feminin. Energiile masculine și feminine, inima și mintea, se unesc în plexul solar, cei doi centri se echilibrează reciproc. Acesta este punctul în care Soarele Central se trezește în noi, plexul solar devenind un centru al iluminării.

Acești trei centri lucrează în unison: când „inima din minte” și „mintea din inimă” sunt în echilibru, se trezesc Flăcările Iluminării, iar doi devin unul.

Judith Kusel

Sursă

Traducere: Dayanara

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s